Cirstoiu Catalin

Prof. Univ. Dr. Cătălin Cîrstoiu

Prof. Univ. Dr. Cătălin Cîrstoiu este șeful disciplinei de Ortopedie și Traumatologie și Decan al Facultății de Medicină la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, din București, din anul 2016. Este managerul Spitalului Universitar de Urgență București, dar desfășoară și o activitate chirurgicală extinsă, centrată pe reconstrucția defectelor osoase, care pot apărea după intervenții chirurgicale de rezecție a tumorilor, sau în urma unei artroplastii totale de șold sau de genunchi eșuate, cât și după osteoliza cauzată de complicații septice, osteoarticulare specifice sau nespecifice. Prof. Univ. Dr. Cîrstoiu a fost Președintele Societății Române de Ortopedie și Traumatologie (SOROT) și este reprezentantul României la Societatea Internațională de Chirurgie și Traumatologie Ortopedică (SICOT). Singurul chirurg ortoped român membru al Societății Europene de Oncologie Musculo-Scheletală (EMSOS), este membru fondator al Societății Române de Oncologie Musculo-Scheletală (SROMS) și examinator european pentru Consiliul European de Ortopedie și Traumatologie (EBOT) și Federația Europeană a Asociațiilor Naționale de Ortopedie şi Traumatologie (EFORT). În cadrul Secției de Ortopedie și Traumatologie a Spitalului Universitar de Urgență București, Prof. Univ. Dr. Cîrstoiu conduce programul național de reconstrucție a defectelor osoase severe. Este autor principal, coautor și colaborator pentru zeci de cărți medicale, monografii și manuale medicale, precum și pentru un număr extins de articole originale, publicate in extenso și indexate în Thomson-Reuters ISI, International Data Base sau CNCSIS.

Monica Cirstoiu

Prof. Univ. Dr. Monica Cîrstoiu

Șef al Clinicii de Obstetrică - Ginecologie din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București din anul 2016, profesor universitar în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, cu o activitate intensă în domeniul cercetării medicale, coordonator al unor proiecte atât naționale, cât și internaționale, legate de îmbunătățirea serviciilor de sănătate, Prof. Univ. Dr. Monica Cîrstoiu este de peste 20 de ani un medic dedicat tratării a mii de paciente, atât în domeniul obstetric, cât și al patologiei ginecologice. În același timp, preocupată fiind de dezvoltarea și perfecționarea tinerilor medici, a coordonat o serie de cursuri postuniversitare în domeniul patologiei ginecologice, fiind în același timp coordonator de doctorat, cu lucrări de cercetare publicate în reviste internaționale de impact. Este membru al Comisiei de Jurisdicție a CMB, pledând pentru corectitudinea în relația cu pacientul și practicarea medicinii la standarde înalte.

Corina POP

Prof. Univ. Dr. Corina Silvia Pop

Profesor Universitar Dr. Corina Silvia Pop - Profesor de Medicină Internă și Gastroenterologie la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila București, având peste douăzeci de ani de experiență clinică și academică. Director medical al Spitalului Universitar de Urgență București, Secretar de stat la Ministerul Sănătății (2015-2018), Consilier principal al Ministrului Sănătății, Consilier principal pe proiecte de sănătate din cadrul Ministerului Fondurilor Europene. Între 2015-2018 a coordonat Programe Naționale de Sănătate finanțate de Fondurile Sociale Europene-Comisia UE pentru screening și prevenire a Bolilor Transmisibile și Netransmisibile. Membru al Grupului de coordonare pentru promovarea sănătății, prevenirea bolilor și managementul bolilor netransmisibile SGPP DG-Sante Comisia Europeană, Prof. Univ. Dr. Pop este implicată de câțiva ani în numeroase proiecte de prevenție și screening pentru populațiile vulnerabile.

carmen orban

Prof. Univ. Dr. Carmen Orban

Senator, Șef Disciplină ATI Spitalul Universitar de Urgență București, Faculatea de Medicină-Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”. Șef Clinică ATI Spitalul Universitar de Urgență București. ​Este membră a nouă comitete științifice naționale și a trei grupuri de cercetare științifică. Este organizatorul mai multor manifestări științifice naționale. A fost manager al Institutului Clinic Fundeni, manager de proiect si membru în echipe de cercetare în cadrul mai multor granturi. Deține o serie de premii de excelență și distincții și o vastă activitate publicistică, cu zeci de lucrări prezentate la congrese de specialitate internaționale.

Sorin Costreie

Conf. Univ. Dr. Sorin Costreie

Prorectorul pentru Rețele Universitare și Relații Publice al Universității din București, ales în 2023 președinte al rețelei Network of Universities from the Capitals of Europe – UNICA, care include 56 de universități din 37 de capitale europene și peste 2 milioane de studenți. Este doctor în filosofie, cu o teză despre filosofia matematicii, urmând studii doctorale în filosofia limbii la Universitatea Western Ontario din Canada. A publicat articole, cărți și a editat volume cu edituri de prestigiu precum Routledge, Springer, Oxford University Press, Taylor & Francis, Elsevier, Humanitas și University of Bucharest Press. Domeniile sale de specializare includ filosofia limbajului, filosofia matematicii, filosofia logicii și gândirea critică. Este membru al mai multor asociații profesionale și, din 2014, face parte din Comitetul director al Societății Europene de Filosofie Analitică.

Ovidiu-Popa-Velea

Prof. Univ. Dr. Ovidiu Popa-Velea

Prof. Univ.Dr. Ovidiu Popa-Velea este profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, din București, predând Psihologie Medicală, Comunicare Medicală, Medicină Comportamentală și Psihosomatică. Membru al Consiliului Director al Romanian Fulbright Alumni Association, membru în Biroul Executiv al CEESBM, membru al American Psychological Association – international affiliate, membru al European Association of Psychosomatic Medicine. Membru fondator al Societății de Psihosomatică Aplicată şi Medicină Comportamentală din România. Membru în structuri profesional-ştiinţifice naţionale: Societatea Română de Psihoneuroendocrinologie, Asociaţia Naţională de Îngrijiri Paliative, Asociaţia Balint România.

xr:d:DAFyQmGKEh4:2,j:6656727356175801923,t:23102510

Prof. Univ. Dr. Adela Ciobanu

Șef Disciplină Psihiatrie, în Spitalul Clinic de Psihiatrie “Profesor Dr. Alexandru Obregia”, și profesor în cadrul Universității de Medicină și Farmacie ,,Carol Davila”. Personalitate marcantă în domeniul medicinei, mentor și formator în specialitatea psihiatrie, Profesor Univ. Dr. Adela Ciobanu a contribuit cu succes la tratarea a mii de pacienți, având peste 20 de ani de experiență în acest domeniu. Doctor în Științe Medicale și Coordonator de doctorat. Coordonator de rezidențiat în specialitatea psihiatrie, sub îndrumarea sa s-au format specialiști și doctori în medicină și s-au conturat și au funcționat numeroase echipe multidisciplinare de lucru. Președinte al Asociației Psihiatrilor Liberi din România; Ambasador Emerit al Spiritualității Românești Contemporane; Ambasador al Excelenței în Virtutea Civică – Honorary Award of Special Recognition; Simbol Inspirațional – Motivațional al Comunității Științifice Medicale din România; Membru în numeroase Comitete Științifice naționale și internaționale.

Camelia-Popa

Prof. Univ. Psih. Dr. Camelia Popa

Psiholog clinician principal, cercetător ştiinţific la Institutul de Filosofie și Psihologie ,,Constantin Rădulescu Motru” al Academiei Române, absolventă a Facultății de Psihologie și Științele Educației, la Universitatea București, autoare de cărți în domeniul psihologiei clinice și psihopatologiei. Conducător de doctorat în domeniul Psihologiei la Școala de Studii Avansate a Academiei Române. Membră a consiliului știinţific al Institutului de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu Motru”, președinte al comisiei de etică.

Catalin Alius

Asist. Univ. Dr. Cătălin Aliuș

Dr. Cătălin Aliuș este medic primar, specialitatea chirurgie generală la Spitalul Universitar de Urgență București, cu un interes deosebit pentru Chirurgia de Urgență și cea Oncologică. A primit calitatea de membru al Colegiului Regal al Chirurgilor din Irlanda și a efectuat o pregătire amplă legată de abilitățile de comunicare și factorii umani în medicină. Dr. Aliuș a absolvit un MSc și un doctorat la Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Carol Davila”. Este autorul mai multor lucrări legate de domeniile eticii medicale și comunicării clinice iar, în prezent, alături de o perfecționare continuă în domeniul chirurgiei minim-invazive, cercetează erorile umane apărute în actul medical și impactul acestora.

dana-minca

Prof. Univ. Dr. Dana Galieta Mincă

Doctor în Sănătate Publică și Management, Director al Departamentului 3 Preclinic, coordonator rezidenți Sănătate Publică și Management, coordonator certificat pentru studii complementare în Managementul Serviciilor de Sănătate la Facultatea de Medicină, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. În peste 30 de ani de activitate academică, a organizat peste 50 de conferințe naționale și internaționale, workshop-uri și cursuri de formare continuă (EMC), a coordonat grupuri de lucru și a publicat, în calitate de autor coordonator, alături de colegii de la UMFCD, 15 manuale și cărți de specialitate.

Dragos-Iliescu

Prof. Univ. Dr. Dragoș Iliescu

Prof. Univ. dr. Dragoș Iliescu, Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității din București, a primit distincția de Extraordinary Professor în cadrul Departamentului de Psihologie al Universității din Stellenbosch (Africa de Sud). Activ în domeniul consultanței de peste 20 de ani, a fost implicat și a coordonat proiecte importante legate de testare și evaluare (inclusiv peste 100 de proiecte de adaptare a testelor), în special în Europa de Sud-Est, dar și în Asia de Sud-Est, Africa, Orientul Mijlociu și America de Sud. Președinte al Diviziei 2 a Asociației Internaționale de Psihologie Aplicată (International Association for Applied Psycholoy, IAAP), cea mai mare asociație internațională de psihologie care oferă informare și ghidaj științific și profesional pentru sute de mii de psihologi din 80 de țări. Fondator al Asociației Române de Psihologie Industrială și Organizațională (APIO), membră a Asociației Europene de Psihologie Organizațională și a Muncii (EAWOP). Cu o largă recunoaștere în comunitatea internațională de specialitate, este autor și co-autor a peste 80 de lucrări publicate în jurnale și cărți de specialitate și membru al unor asociații profesionale internaționale, printre care menționăm: SIOP – Society for Industrial-Organizational Psychology, EAWOP – European Association for Work and Organizational Psychology, ISSS – International Society for the Scientific Study of Subjectivity. De asemenea, este Editor Asociat al European Journal of Psychological Assessment și autor a peste 100 de lucrări științifice, capitole de cărți și cărți.

Cătălina Poiană

Prof. Univ. Dr. Cătălina Poiană

Profesor universitar și medic primar endocrinologie, Șef al Disciplinei Endocrinologie – Institutul Național de Endocrinologie „C. I. Parhon” – Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, Dr. Cătălina Poiană a fost aleasă, în octombrie 2024, în functia de președinte al Colegiului Medicilor din România (CMR), după ce condusese, din 2015, Colegiul Medicilor din Municipiul București. Este Membru Corespondent al Academiei de Științe Medicale din România din 2017, membru în numeroase societăți științifice internaționale și naționale de profil.

nicolae_iordache

Dr. Nicolae Iordache Iordache

Dr. Nicolae Iordache Iordache este consultant, trainer, speaker și autor. Are o experiență profesională de 25 de ani în sectorul ONG, în domeniul medical și în industria farmaceutică. Absolvent al Facultății de Medicină, deține un MBA obținut în cadrul unui program comun al CWRU, Cleveland, Ohio și CEU School of Business, Budapesta. Are peste 11 ani de experiență în industria farmaceutică, ocupând poziții de la reprezentant medical până la nivel de conducere senior. În 2013, pentru a acoperi deficitul de educație în afaceri al medicilor, a publicat prima sa carte despre brandingul medicilor și al serviciilor medicale, intitulată „Cine ești tu, doctore?”, vândută în peste 4.000 de exemplare. În 2014, a publicat a doua carte, „RePrezintă!”, despre arta vorbitului în public în domeniul sănătății. A fondat și este Director General al companiei ,,Iordache Iordache T&D”, specializată în creșterea performanței și productivității umane, în special pentru organizațiile de vânzări, având ca obiectiv sprijinirea executivilor de vânzări foarte motivați în conducerea echipelor de vânzări eficiente, mai ales în domeniul sănătății. A oferit consultanță pentru companii farmaceutice cu leadership global sau regional, atât în domeniul R&D, cât și al produselor generice, fiind implicat în proiecte de consultanță în 14 țări. În cadrul unor proiecte, a instruit FLSMs și FFMs în dezvoltarea competențelor și abilităților profesionale.

Andreea Marinescu

Șef Lucrări Dr. Andreea Marinescu

Dr. Andreea Marinescu este un reputat specialist în examinările RMN și CT, cu supraspecializări în imagistică osteo-articulară și neuroimagistică. Are o experiență medicală de peste 20 de ani, acumulată atât în Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti cât și în mai multe centre medicale. A urmat multiple stagii și cursuri de formare, în țară și în străinătate – Franța (Besancon, Lille), Moscova și Budapesta. La acestea, se adaugă o activitate didactică îndelungată, desfășurată în cadrul UMF ,,Carol Davila” din București, în prezent fiind Șef de Lucrări la Catedra de Radiologie și Imagistică Medicală.

Prof. Univ. Dr. Lucian Negreanu

Dr. Lucian Negreanu este medic primar în Medicină Internă și Gastroenterologie, Profesor Universitar și Prodecan al Universității de Medicină și Farmacie ,,Carol Davila” din București. Vicepreședinte Jurisdicție Colegiul Medicilor din București. Coordonator al Centrului dedicat Bolilor Inflamatorii Intestinale și Șef de Secție Gastroenterologie I, la Spitalul Universitar de Urgență București. Specializare în endoscopie intervențională sub egida OMED/WEO, Nisa, Franța. Expert European Video capsulă endoscopică, Membru grupuri de lucru VCE colon și VCE Crohn. Membru al Societății Franceze de Gastroenterologie SNFGE, membru al Societății Europene de Endoscopie Digestivă ESGE, membru al Asociației Americane de Gastroenterologie AGA, membru al Societății Europene de Crohn și Colită ECCO, membru în boardul Societății Române de Endoscopie Digestivă SRED, membru în boardul Societății Române de Gastroenterologie, membru în boardul Clubului Român de Crohn și Colită RCCC. Membru fondator al Academiei Naționale de Nutriție Nestle. Membru fondator și membru în boardul Asociației Române de Studiu al Pancreasului. Membru al European Pancreatic Association.

Silviu-Pituru

Prof. Univ. Dr. Silviu Pițuru

Prorector în cadrul Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București și Șeful Disciplinei de Organizare Profesională și Legislație Medicală - Malpraxis în cadrul Facultății de Medicină Dentară. Președinte al Comisiei Naţionale pentru Finanţarea Învăţământului Superior din cadrul Ministerului Educației. Responsabil cu reglementări și norme europene „Susținerea excelenței CDI în domeniul Sănătate și creșterea competitivității UMFCD pentru atingerea statutului de lider regional European” EURO-MEDEX. Coordonator național al programului de formare ,,Economia aplicată în HE”, Program postuniversitar de formare în economia sănătății și membru CSUD Consiliul de Studii Universitare de Doctorat.

catalina-bordianu

Av. Cătălina Bordianu

Cătălina Bordianu este avocat cu o practică de peste 15 ani și membru în Baroul București. A urmat studii aprofundate în Drept Internațional și European și Drept Medical. De 10 ani, practica sa este axată pe organizarea și funcționarea activității medicale, soluționarea sesizărilor în fața Comisiei de malpraxis din cadrul Direcțiilor de Sănătate Publică și a Colegiilor medicilor, precum și gestionarea litigiilor de malpraxis civile și penale. A contribuit ca lector de drept medical la Asociația Dental Office Managers din 2014, la peste 8 ediții ale cursurilor de instruire în management medical. În anul 2018, Bordianu&Asociații a primit Premiul pentru activitatea derulată în domeniul Dreptului Medical de la prestigioasa publigație The Times Legal Innovations. Fondator al Conferinței recurente COMUNIhealthCARE.

Gabriel Gorun

Dr. Gabriel Gorun

Dr. Gabriel Gorun este medic primar legist și doctor în Științe Medicale, cu o experiență de peste 21 de ani în medicină legală. De mai bine de 14 ani, Dr. Gorun Gabriel activează în cadrul Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici” din București, unde este responsabil de monitorizarea deceselor asociate consumului de droguri. Este vice președinte al Societății Române de Medicină Legală.

Diana Păun

Prof. Univ. Dr. Diana Păun

Prof. Univ. Dr. Diana Păun este medic primar endocrinolog la Spitalul Universitar de Urgență București și doctor în Științe Medicale, la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti. A lucrat în cadrul Institutului Național de Endocrinologie ,,C.I.Parhon” ca medic, cercetător, cadru didactic, iar în perioada 2006-2015 ca manager. Prof. Univ. Dr. Diana Loreta Păun este membru în asociaţii profesionale naţionale (Asociaţia de Endocrinologie Clinică din România, Societatea Română de Endocrinologie) şi internaţionale (Societatea Germană de Endocrinologie, Societatea Europeană de Endocrinologie (ESE), membru al Chapterului din Romania al AACE (American Association of Clinical Endocrinologists) şi preşedinte al acestuia (între anii 2011-2012 și 2017-2019). Prof .Univ. Dr. Diana Loreta Păun a fost numită Consilier de Stat la data de 1 iunie 2015, iar din 2019 până în 2024 a fost Consilier Prezidențial.

Cornelia-Nitipir

Prof. Univ. Dr. Cornelia Nițipir

Prof. Dr. Cornelia Nițipir este medic primar oncolog, medic specialist radioterapie, având competențe în îngrijiri paliative și ecografie mamară, șef de secție Oncologie Medicală. Dr. Nițipir este doctor în Științe Medicale și profesor în cadrul Departamentului de Oncologie, de la Universitatea „Carol Davila” din București. Din 2009 până în prezent este șef al Clinicii de Oncologie Medicală și coordonator al Departamentului de Radioterapie. Este membră a Societății Naționale de Oncologie Medicală din România (SNOMR), Societății Europeane de Oncologie Medicala (ESMO), Societății Americane de Oncologie Clinică (ASCO), Societății Române de Nutriție Enterală și Parenterală (ROSPEN), a Comitetului de Studiere a limfomului anaplazic cu celule mari asociat cu implantul mamar (BIA-ALCL) în cadrul Asociației Chirurgilor Plasticieni din România. A primit 40 de distincții profesionale și premii naționale. A participat la peste 200 de manifestări științifice naționale și internaționale, precum și la 4 studii clinice internaționale. A urmat stagii de perfecționare în România si Austria și a participat la peste 30 de congrese naționale și internaționale cu peste 20 de lucrări științifice. A publicat peste 270 de articole științifice și rezumate în reviste naționale și internaționale de oncologie.

Alina-Comenescu

Alina Comănescu

Navigator pacienți, fondatoarea Asociației Sanatate pentru Comunitate, a creat o strategie de advocacy pentru bolnavii de cancer în contextul unui peisaj politic și cultural complex. Asociația oferă pacienților cu cancer cât și îngrijitorilor acestora, sprijinul și educația de care au nevoie pentru a putea lua propriile decizii cu privire la pașii necesari în managementul bolii oncologice, creând astfel soluții personalizate de înaltă calitate care fac diferența. A elaborat primul ghid european al supraviețuitorului de cancer localizat în zona capului sau gâtului. Membru al Comisiei Independente de Monitorizare a Datelor EORTC (European Organisation for Research and Treatment of Cancer) – evaluarea din perspectiva pacientului a protocolului / designului studiilor clinice. Membru al Grupului de Lucru pentru Cancere Rare ECPC , având contribuiție la activitățile JARC, oferind feedback și recomandări pentru toate activitățile relevante (Agenda pentru Cancere Rare 2030). Membru al Grupului de Lucru pentru Cancer de vezică ECPC – Contribuție la activitățile grupului. (Raportul privind situația pacienților cu cancer de vezică din UE 2017). Membru al Patient Advisory Panel Celgene, Takeda, AMGEN, BMS, ROCHE – Oferirea perspectivei pacienților cu privire la deciziile companiei legate de tratamente, maparea punctelor slabe și oportunităților de îmbunătățire pentru sistemele naționale de sănătate, evaluarea inițiativelor companiei centrate pe pacient, evaluarea pre-designului studiilor clinice.

Georgeta-Polixenia-Iorga

Asist. Univ. Dr. Polixenia Iorga

Dr. Iorga Georgeta Polixenia este medic primar oncologie medicală, în cadrul Compartimentului de Oncologie Medicală al SUUB, având o experiență de peste 20 de ani în tratamentul patologiei oncologice, fiind membru atât al Societății Naționale de Oncologie Medicală, cât și al celei Europene. Are peste 10 ani de experiență în domeniul studiilor medicale naționale și internaționale și de publicare a datelor de cercetare în cadrul congreselor naționale de specialitate.

Diana Chetroiu

Asist. Univ. Dr. Diana Chetroiu

Medic primar oncologie medicală și specialist în gastroenterologie din cadrul Compartimentului de Oncologie Medicală al SUUB, asistent universitar în cadrul UMF Carol Davila, cu o experiență de aproape 10 ani în tratamentul patologiei oncologice, în special cea de sferă digestivă, membru al Societăților Naționale și Europene de Oncologie, dr. Diana Chetroiu a avut o preocupare constantă în perfecționarea și îmbunătățirea activității medicale și de comunicare cu pacientul, lucru rezultat în competențele acumulate și în cursurile urmate de-a lungul anilor.

Cătălina Constantin

Psiholog clinician, Psihoterapeut Cătălina Constantin

Directorul Centrului Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog (CNSMLA). Presedinte al Asociației pentru sprijinirea pacienților cu tuberculoză multidrog rezistentă. Membră Alumni – International Visitor Leadership Program, USA – 2018.

mirela zivari

Lector. Univ. Dr. Mirela Zivari

Psiholog clinician principal, psihoterapeut în Terapie Rațional Emotivă (Albert Ellis Institute NY), coordonator al Departamentului de Psihologie și al Centrului de Intervenție Integrată pentru Victimele Violenței Sexuale din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București. Competență în psiho-oncologie și wellbeing pentru pacienții cronici, formare în tratarea dependențelor la European Addiction Training Institute. A publicat ca autor și coautor numeroase articole și volume în domeniul psihologiei. Prin activitatea sa didactică și clinică, Mirela Zivari contribuie semnificativ la formarea noilor generații de psihologi și la dezvoltarea practicilor terapeutice în România.

emilian Voiculescu

Dr. Emilian Voiculescu

Medic primar psihiatru, psihoterapeut de orientare psihanalitică, cu experiență de 15 ani în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Al. Obregia”, Centrul de Asistență Integrată în Adicții „Al. Obregia”, Centrul Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog. În prezent își desfășoară activitatea de medic psihiatru în Spitalul Universitar de Urgență București, Departamentul Psihiatria de Legătură. Dr. Emilian Voiculescu este membru în numeroase asociații profesionale, având competență în Interviul Motivațional, acreditat de MINT (Motivational Interviewing Network of Trainers) și o experiență clinică de peste 20000 de ore în psihoterapie și peste 1000 de ore de supervizare.

Romiță Iucu

Prof. Univ. Dr. Romiță Iucu

Prof. Univ. Dr. Romiță Iucu este Președintele Consiliului de Orientare și Analiză Strategică (COAS) al Universității din București și profesor de învățământ superior și pedagogie. Cu o experiență vastă în cooperarea internațională în domeniul educației, profesorul Iucu este în prezent coordonatorul grupului UNICA EduLAB, co-liderul Subgrupului FOREU privind Diploma Europeană și fost membru al Comitetului de Conducere pentru Învățare și Predare (L&T) al Asociației Europene a Universităților (EUA). A fost numit Ambasador al Magna Charta Observatory din aprilie 2022 și a fost onorat cu titlul de membru al International Adult and Continuing Education Hall of Fame (IACEHOF). Începând cu anul 2024, este, de asemenea, membru al Grupului de Lucru pentru Viitorul Procesului Bologna (EHEA). Profesorul Iucu a deținut mai multe funcții de conducere universitară, inclusiv pe cea de rector interimar al Universității din București și prorector pentru probleme academice timp de peste 16 ani. A jucat un rol semnificativ în proiectarea, gestionarea și validarea politicilor de învățământ superior și educație a adulților la diverse niveluri. Este fost președinte al ENTEP (European Network on Teacher Education Policies) și a fost reprezentantul național în BFUG (Bologna Follow-Up Group).

George Grigoriu

Realizator al emisiunii „Realitatea spirituală” și al conferințelor „Dialoguri Universitare” unde promovează cele mai importante personalități din lumea cultural-științifică. A călătorit pe trei continente, în peste 20 de țări, unde a realizat o serie de interviuri și reportaje, în care a promovat dialogurile interculturale și valorile tradiționale românești. Este coordonatorul platformei GGChanel. Regizor și producător al filmului documentar „Coroana României – Un vis devenit Realitate, o Realitate devenită Vis”. Acesta este primul documentar de acest fel realizat în România. Filmul a fost lansat în avanpremieră la Paris, în premieră, la Londra și în premieră națională, la Ateneul Român și la Palatul Regal. Din 2022, este realizator și prezentator al Galelor „Bucuria Vindecării”, eveniment dedicat pacienților oncologici din România, ce se desfășoară la Ateneul Român.

caroline_clarinval

Dr. Caroline Clarinval MPH LLM

Dr. Caroline Clarinval a fost numită Reprezentantul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și Șefa Biroului de țară al OMS în România în august 2022. Anterior, Caroline a condus Biroul OMS din Kazahstan și a gestionat operațiuni de urgență în Ucraina. În calitatea sa de consilier regional OMS, Caroline a sprijinit 14 țări și teritorii din regiunea Orientului Mijlociu, inclusiv Irak, Yemen, Siria, Libia și Somalia. Timp de 10 ani a facut parte din Comitetul Internațional al Crucii Roșii, unde a ajutat populațiile afectate de conflict, gestionând operațiuni în Africa, Asia și Orientul Mijlociu. A lucrat în Oficiul Federal de Sănătate Publică din Elveția, unde a fost responsabilă de strategia națională privind bolile rare și delegată a statelor membre OMS. Predă etică biomedicală și etică umanitară la Massachusetts Institute of Technology (MIT) din Boston, London School of Hygiene and Tropical Medicine, la Kings College din Londra și la Universitatea din Zurich.

Mihai Popescu

Conf. Univ. Dr. Mihai Popescu

Dr. Mihai Popescu este medic primar ATI și șef de secție ATI la Spitalul Universitar de Urgență București, fiind cadru didactic la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, din București. Membru în European Society of Anaesthesiology and Intensive Care, OLA Coordinator at BCSAC Committee. Domeniile sale de interes sunt reprezentate de anestezia și terapia intensivă la pacienții cu boală hepatică, anestezia în chirurgia hepato-bilio-pancreatică, tehnicile de epurare extrahepatică și extracorporeală.

Cristina Vasiliu

Conf. Univ. Dr. Cristina Vasiliu

Șef al Secției de Obstetrică-Ginecologie în cadrul Spitalului Universitar de Urgență București, conferențiar UMF „Carol Davila”, cercetător științific, îndrumător de medici rezidenți, cu o experiență de aproximativ 30 de ani în tratamentul pacientelor cu afecțiuni ginecologice, inclusiv din sfera oncologică, cu competențe în medicina materno-fetală și endoscopia ginecologică, Conf. Universitar Dr. Vasiliu Cristina și-a dedicat activitatea îngrijirii cu empatie a pacientelor ginecologice, cât și perfecționării constante, urmând cursuri de perfecționare postuniversitară sau publicând lucrări de cercetare la congresele naționale și internaționale.

Diana-Vasilescu

Asist. Univ. Dr. Diana – Iulia Vasilescu

Medic primar neonatologie și specialist în pediatrie în cadrul Clinicii de Neonatologie a Spitalului Universitar de Urgență București, clinică de grad III, având experiență în managementul cazurilor complicate și a terapiei intensive neonatale, fiind în același timp preocupată de activitatea de cercetare și publicare, coautor în peste 15 lucrări de cercetare de-a lungul activității sale.

vasilescu-sorin-liviu

Dr. Sorin-Liviu Vasilescu

Dr. Sorin-Liviu Vasilescu este medic primar obstetrică și ginecologie în cadrul Secției de Obstetrică-Ginecologie din cadrul SUUB, doctor în științe medicale, cu preocupări deosebite în medicina materno-fetală și diagnosticul prenatal, cu bogată activitate de cercetare și numeroase prezentări în cadrul congreselor naționale și internaționale de specialitate, coautor cărți de specialitate, mereu preocupat de perfecționarea sa, lucru evidențiat de multiplele competențe și cursuri postuniversitare urmate, cu o activitate de peste 10 ani în îngrijirea și monitorizarea pacientelor din cadrul clinicii de obstetrică și ginecologie.

adriana-dan (1)

Asist. Univ. Dr. Adriana Dan

Dr. Adriana Dan este Șef al Secției de Neonatologie din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București, medic primar neonatolog și specialist în pediatrie, doctor în Științe Medicale, cu peste 20 de ani de experiență în managementul cazurilor complicate de neonatologie, având și o reală preocupare științifică de cercetare și publicare a numeroase lucrări de specialitate în cadrul congreselor naționale și internaționale.

Baros Alexandru

Șef Lucrări Dr. Alexandru Baroș

Dr. Alexandru Baroș, medic primar Obstetrică- Ginecologie în cadrul Clinicii de Obstetrică-Ginecologie și Neonatologie a SUUB,doctor în ȘtiințeMedicale, a participat la o serie de manifestări științifice, fiind membru al Societății Române de Obstetrică-Ginecologie , al Societății Române de Chirurgie minim invazivă în ginecologie și membru al Societății Române de Human Papilomavirus. Are o vastă activitate didactică în ceea ce privește formarea studenților și a rezidenților Facultății de Medicină din cadrul UMF ,,Carol Davila”. Membru în echipa de cercetare a unor proiecte câștigate prin competiție în domeniul afecțiunilor maligne ginecologice și lector formator în cadrul proiectelor privind marile urgențe în obstetric și ginecologie. Este autorul a zeci de lucrări științifice în domeniul obstetricii și ginecologiei. S-a remarcat prin vastele prezentări invitate în plenul manifestărilor științifice naționale și internațional și prin abilitățile și performanțele didactice și de comunicare.

Conf. Univ. Dr. Mihai – Cristian Dumitrașcu

Conferențiar universitar în cadrul UMF ,,Carol Davila” și medic primar obstetrică-ginecologie în cadrul Clinicii de Obstetrica și Ginecologie al Spitalului Universitar de Urgență București, cu experiență de peste 20 de ani în managementul pacientelor din sfera atât obstetricală cât și ginecologică. Doctor în Științe Medicale, preocupat atât de activitatea didactică, cât și de cea de cercetare și îndrumare a medicilor rezidenți. Membru în granturi și proiecte naționale ce au vizat perfectionarea medicilor ginecologi și diminuarea incidenței cancerului de col uterin, prin îmbunătățirea competentelor profesionale în cadrul personalului medical, investigator în cadrul echipelor de cercetare în studii naționale și internaționale și autor și coautor în peste 6 tratate și monografii naționale, Dr. Dumitrașcu Mihai s-a remarcat pentru profesionalismul său și dedicarea în toată activitatea medicală.

Ion-Ovidiu-Panisoara-500x734

Prof. Univ. Dr. Ion Ovidiu Pânișoară

Prof. Univ. Dr.Ion-Ovidiu Pânișoară este doctor în Științele Educației, profesor și coordonator de doctorat la Universitatea din București. Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, expert și key-speaker este implicat în multe proiecte naționale și internaționale (Comenius, CNC, ARACIS; CNATDCU, CNFP etc.). Președintele Comisiei Naționale de Învățământ Pedagogic din cadrul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice. Membru al Senatului Universității din București, membru în Comisia de experți – Coaliția pentru Educație. Directorul Centrului de Cercetare pentru Comunicarea Pedagogică, Universitatea din Bucureşti. A publicat mai mult de 20 de cărți, iar volumul ..Comunicarea eficientă” a fost distins cu premiul „Constantin Rădulescu Motru” oferit de către Academia Română în anul 2010.

constantin_necula

Prof. Univ. Dr. Constantin Necula

Părintele Constantin Necula este doctor în teologie, specializat în catehetică-omiletică și pedagogie creștină. A urmat studii de specializare la Padova (Italia) și Versailles (Franța) și cursuri de formare în psihologie generală, precum și în domenii precum maltratarea copiilor, dependența de alcool și droguri și comunicarea cu familiile celor afectați de diverse adicții. Este profesor universitar și prodecan al Facultății de Teologie din Sibiu. A semnat volume de predici, studii și articole de omiletică și catehetică, dar și cărți destinate copiilor și tinerilor. A tradus lucrări importante și a publicat articole în reviste din țară și din străinătate. De asemenea, a semnat zeci de studii și recenzii. A susținut sute de conferințe în România și în străinătate și a participat la numeroase emisiuni de radio, de televiziune și din online.

Mihai Nica

Asist. Univ. Dr. Mihai Nica

Medic specialist Ortopedie și Traumatologie în cadrul Clinicii de Ortopedie a Spitalului Universitar de Urgență București. A urmat cursuri de specializare în numeroase centre europeene. A publicat ca autor și coautor cărți și articole de specialitate în publicații prestigioase din țară și străinătate. Dr. Mihai Nica este implicat activ atât în practica medicală, cât și în educația viitoarelor generații de medici.

ileana-badiu-469

Ileana Badiu

Co-Managing Director la Wunderman România, Head of Business Growth pentru Ogilvy România, având o activitate de peste 30 de ani în industria MarCom. A dezvoltat numeroase proiecte și în domeniul televiziunii. În 2016 a lansat website-ul Super40 by Ileana Badiu, un proiect prin care a transformat îmbătrânirea dintr-un dezavantaj într-un avantaj. A reușit să dezvolte o comunitate online extinsă, interesată de îmbătrânirea sănătoasă și fericită. În 2022, a rebranduit platforma, schimbând numele Super40 în SuperAge by Ileana Badiu și a lansat o linie de suplimente, Dr SuperAge, împreună cu Regenswiss Pharma Laboratories.

carla Tanasie

Carla Tănasie

Carla Tănasie este jurnalistă cu o vastă experiență în domeniul mass-media, recunoscută pentru activitatea sa în cadrul postului de televiziune Digi24. De-a lungul carierei, s-a specializat în domeniul sănătății, realizând numeroase reportaje și interviuri pe teme medicale. În timpul pandemiei de COVID-19, Carla Tănasie a fost în prima linie a informării publicului, oferind actualizări și analize detaliate despre evoluția situației sanitare. Moderarează emisiunea "DOC Talk", unde a avut invitați de renume din domeniul medical. De asemenea, a fost implicată în campanii de donare de sânge, încurajând comunitatea să participe activ la astfel de inițiative umanitare. A fost invitată ca speaker la diverse evenimente și conferințe, abordând subiecte legate de comunicarea în domeniul medical și importanța informării corecte a publicului. A fost invitată la Congresul Internațional al Studenților Mediciniști din București, unde a prezentat strategii de gestionare a crizelor de comunicare în medicină.

lilianacurea

Liliana Curea

Liliana Curea este jurnalistă cu experiență în domeniul sănătății, activând în prezent ca reporter la Știrile Pro TV și realizatoare a emisiunilor Doctor de bine, Luptăm pentru viață. De asemenea, este președinta Asociației pentru Lupta Împotriva Accidentului Vascular Cerebral (ALIA), prima organizație de acest tip din România. În cariera sa, a îmbinat pasiunea pentru educație cu jurnalismul. Această experiență i-a oferit o perspectivă unică asupra importanței educației și informării corecte a publicului. În calitate de președintă a ALIA, Liliana Curea a fost recunoscută pentru eforturile sale de conștientizare publică privind accidentul vascular cerebral. A fost nominalizată la premiile ESO Spirit of Excellence Awards 2022 pentru contribuțiile sale remarcabile în crearea de campanii educaționale și de informare. Noua emisiune a Lilianei Curea își propune să învețe publicul să recunoască primele semne ale unui AVC și cum să acorde primul ajutor în asemenea situații, în care orice minut poate face diferența.